Guten Morgen !
Pentru inceput , inainte sa intru in tragico-melancolia subiectului de azi vreau sa va doresc un inceput de saptamana minunat, si sper sa aveti si un sfarsit de saptamana si mai minunat. Adica pe scurt : Numai bine ,rau la nimeni .
Mai vreau sa va pup dulce, si sa va zic un work usor, pentru ca se pare ca saptamana asta toti 3 vom lucra.
Bun , acuma --- trecere brusca la subiectul de azi----
Azi , la una dintre cafelute si tigarute , intr-una dintre pauze (dupa principiul : pauzele lungi si dese , cheia marilor succese) am gasit un articol despre ultimele ore din viata unor detinute.
Cateva femei , de origine asiatica -mai exact 16 la numar- au fost urmarite si pozate in ultimele lor ore din viata , urmand executia.
Ti-ai imagina ceva tragic. Urlete , plansete , crize , rugaciuni infinite , o stare pereptua de anxietate. In schimb realitatea este (sau in fine , a fost) cu totul si cu totul alta .
Tot ce reiese din pozele acelea , si din declaratiile gardienilor a fost doar o stare de liniste si pace interioara . Au stat , au jucat carti , au ras cu gardienii , si-au devorat ultimele cine, chiar si cu MCDonalds , una dintre ele chiar si-a vopsit unghiile intr-un rosu puternic. Banuiesc ca dupa moarte nu mai exista saloane de frumusete , deci tipa tiind sa cred ca a fost inspirata . Lasand gluma la o parte, ideea e ca s-au pregatit , pana si trupeste de moarte.
Au dictat testamentele gardienilor , si au plecat cu capul sus catre sentinta lor.
Pentru o sentinta cu moartea banuiesc ca faptele lor a fost pe masura (desi s-a demonstrat ca nu este un adevar general valabil) . Insa chiar si asa , cu o cunstiinta incarcata (ceea ce sa fim seriosi , cu toti o avem odata ce ajungem suficient de maturi sa deosebim binele de rau) imi e greu de imaginat impacarea “ta” cu doamna cu coasa.
Intradevar , mult nu mai aveau de pierdut . Odata ce ai ajuns acolo toate posibilitatiile scad dramatic , si posibil nici familie prea fericita nu au lasat in spate. Si cu toate astea , au lasat totul in urma cu mandrie si si-au executat pedeapsa cu la fel de multa mandrie. Si dupa zambetul lor de pe fete as zice ca si destul de impacate cu tragicul situatiei.
Iar acuma, as vrea sa fac o trecere scurta in cealalta parte . Daca as face o pauza din nebunia si agitatia mea zilnica. Daca as inchide toate telefoanele (care is doar vreo 5 …-thank you boss- ), daca as lasa toate problemele de servici in pace si pur si simplu m-as opri intr-un punct , de preferat foarte aglomerat si as analiza fiecare om in parte , si 10 minute cred ca ar fi suficient , Maria Ta , sunt prea mici sansele de a vedea o fata senina , impacata cu ea insasi , si dispusa sa isi accepte soarta si destinul . Pe toti ii voi auzi plangandu-se ori celui din dreapta lui , ori la telefonul mobil , ori voi vedea doar privirea aceia debusolata si prea obosita. Fara a sti macar pentru o secunda ca poate maine nu vor muri doar acele femei condamnate pe viata , ci chiar ei . Nu constient ca ele , ci poate printr-un tragic accident sau in somn . Si in zadar , caci ultimele lor minute ar fi exact ca al acestor femei : posibil singuri , sau inconjurati de oameni nu tocmai importanti. Si fara posibilitati de a schimba acest fapt .
Si cu toate astea noi pierdem tot ce un bolnav pe patul de moarte , sau un condamnat care mai are cateva zile pana la executare ar face probabil orice ca sa le poata avea. Si cu toate astea ei se multumesc cu un zambet si o ultima cina, cu o infrumusetare si cu o scrisoare. Ei se impaca cu gandul , cresc , devin mai puternici , si noi inchidem ochii si murim din cauza ignorantei , imbatraniti inainte de timp , singuri , si debusolati .
